Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive

412

Articole de la același autor

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.


Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada martie - aprilie 2024, în baza aceleași rezoluții infracționale, acesta ar fi deținut și comercializat, către consumatori din județul Constanța, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), cristal (3-CMC, drog de mare risc) și substanțe psihoactive (2-MMC), pentru sume cuprinse între 700 și 1.000 de lei.


În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate cantități de drog de mare risc și substanțe psihoactive (cocaină, 3-CMC și 2 MMC) porționate și ambalate în plicuri autosigilante, precum și alte mijloace de probă.


La data de 23 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui bărbat, pentru 24 de ore.


Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.


Precizăm faptul că, în luna iunie 2021, bărbatul a fost trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9996 secunde